Postări
MÂNIA CEA SFÂNTĂ
A ARHIEPISCOPULUI DE ALEP
(SIRIA)
● „Egoismul şi interesele,
protejate în mod servil de guvernele voastre, vor sfârşi prin a vă ucide
şi pe voi.”
● „Mass-media europeană nu încetează să înăbușe adevărul despre viața de zi cu zi a celor care suferă în Siria.”
(Interviu pentru BOULEVARD VOLTAIRE.)
Arhiepiscopul greco-catolic
melkit al Alepului, ÎPS Jean-Clément Jeanbart, aflat în trecere prin Franţa cu
ocazia Nopţii mărturisitorilor,
organizată ca în fiecare an de către aide à l’église en détresse [kirche
in not / ajutor bisericii în nevoie], părea foarte trist. După ce a descris
situaţia dramatică pe care o trăiesc cei din Alep, arhiepiscopul sirian s-a
adresat publicului alcătuit din jurnaliştii veniţi să-l asculte.
„Mass-media europeană nu a încetat să înăbușe adevărul
despre viața de zi cu zi a celor care suferă în Siria şi şi-au permis să
justifice ceea ce se întâmplă în ţara noastră preluând informaţii fără a le
verifica niciodată” – lansă fără
menajamente arhiepiscopul, criticând în special agenţiile de presă create în
timpul războiului, „deţinute de opoziţia
armată”, după modelul Observatorului Sirian Pentru Drepturile Omului, sursă
de neocolit a mediei occidentale. „Trebuie
să înţelegeţi că între Statul Islamic şi guvernul sirian alegerea noastră este
rapidă. Putem să condamnăm regimul pentru anumite lucruri, însă nu aţi căutat
niciodată să fiţi obiectivi” – a mai acuzat el.
La întrebarea dacă a putut să-şi
explice poziţia autorităţilor franceze, ÎPS Jeanbart a răspuns că a încercat,
până când i s-a spus că trebuie să fie „mai
puţin critic”.
Din punctul său de vedere,
Occidentul nu a încetat să treacă sub tăcere represaliile opoziţiei armate, continuând
să acuze guvernul sirian şi pe preşedintele său. „Bashar al-Assad are multe greşeli, însă imaginați-vă:
are şi calități” a explicat
„şcolile erau gratuite, spitalele deasemenea, moscheele, la fel ca şi
bisericile, nu plăteau nicio taxă – care guvern din regiune face asemenea
lucruri, fiţi cinstiţi? Amintiţi-vă de asemenea că, dacă azi noi preferăm să susţinem guvernul este pentru că ne
nelinişteşte posibilitatea instaurării unei teocraţii sunite care ne-ar priva
de dreptul de a trăi în propria noastră ţară.”
„Da,
am încercat să spun tot autorităţilor franceze, dar ce vreţi să auziţi de la un
Laurent Fabius care se crede Dumnezeu Tatăl, hotărând cine merită să trăiască
sau nu pe acest pământ?” ‒ a răspuns
într-un final, vizibil descurajat. (Laurent Fabius a afirmat că Bashar al-Assad
nu „merită să fie pe pământ”)
„E posibil ca Franţa – pe care o iubesc şi
care m-a educat prin comunităţile sale religioase stabilite în Siria – să se fi
schimbat atât de mult? E posibil ca interesele sale şi iubirea sa de bani să fi
prevalat peste valorile pe care altă dată le apăra?” ‒ a mai declarat arhiepiscopul cu amărăciune.
La întrebarea referitoare la
poziţia episcopilor francezi, un alt episcop prezent ‒ pakistanez ‒, nu a vrut
să răspundă. A fost deci Monseniorul
Jeanbart cel care a reluat cuvântul.
„Conferinţa episcopilor francezi ar fi
trebuit să aibă încredere în noi, ar fi trebuit să fie mai bine informată. De
ce tac episcopii voştri în faţa unei ameninţări care astăzi vă priveşte în mod
egal şi pe voi? Pentru că episcopii sunt
ca voi toţi, educaţi în spiritul corectitudinii politice. Însă Isus n-a fost
niciodată corect politic, el a fost politic drept!”- a strigat
el.
„Reponsabilitatea unui episcop este să înveţe
şi să-şi utilizeze influenţa în favoarea transmiterii adevărului. De ce le este
teamă episcopilor voştri să vorbească? Bineînţeles că vor fi criticaţi, însă
acest lucru le va da ocazia de a se apăra şi de a apăra acest adevăr. Trebuie,
de asemenea, să ne amintim că, tăcerea este adesea un semn al
consimţământului.”
Arhiepiscopul a criticat de
asemenea politica de migraţie a ţărilor occidentale.
„Egoismul
şi interesele, protejate în mod servil de guvernele voastre, vor sfârşi prin a
vă ucide şi pe voi. Deschideţi ochii, nu aţi văzut ce s-a
întâmplat nu demult la Paris?”
– a mai adăugat arhiepiscopul înainte de
a încheia rugând cu stăruință: „Avem nevoie să ne ajutaţi ca să putem trăi
la noi! [...] Nu pot accepta să văd
Biserica noastră, de două ori milenară, dispărând. Prefer să mor decât să
trăiesc acest lucru.”
Charlotte d´Ornellas
(Traducere Melinda F.)
● ● ●
„ÎN SIRIA
CREȘTINII
NU VĂD ALTERNATIVE
LA BASHAR AL-ASSAD”
● Arhiepiscopul greco-catolic
melkit al Alepului, Jean-Clément Jeanbart, descrie într-un interviu pentru cotidianul elvețian Le Temps situaţia dramatică a creştinilor în Siria şi
estimează că regimul de la Damasc este, pe moment, cel mai sigur scut al lor.
Arhiespiscopul greco-catolic Jean-Clément Jeanbart arată nişte fotografii ale Alepului, capitala economică a
Siriei, tăiată în două de la ofensiva rebelilor din 2012. Tirul mortierelor
răspund butoaielor de explozibil lansate de armata siriană asupra cartierelor
deţinute de rebeli, asta în cazul în care situaţia nu se inversează. Mai mult
nu ştie nimeni în acest oraş martirizat. Arhiepiscopia a fost serios afectată
de bombe. Jean-Clément Jeanbart a fost nevoit să se mute într-o mănăstire mai îndepărtată
de linia frontului, refugiat în propriul său oraş, la fel ca mulţi alţi
creştini. Arhiepiscopul a fost la Geneva la invitaţia Fundaţiei pentru Geneva.
Le Temps: Câţi
creştini au rămas în Alep?
Jean-Clément Jeanbart: Nu
am cifre precise, dar trebuie să fi rămas un pic mai puţin de 100 000, adică de
două ori mai puţini decât înainte de război. Toţi creştinii sunt domiciliaţi în
partea oraşului controlată de guvern. Mulţi s-au refugiat în alte părţi ale
Siriei sau în ţările vecine, în Liban sau Iordania. Probleme sunt cu cei care
au emigrat în Europa sau America.
De ce acest lucru reprezintă o mare problemă?
Pentru că probabil nu se vor mai întoarce. Emigraţia
decimează comunităţile creştine din Siria, o prezenţă de două ori milenară.
Primii creştini botezaţi de apostoli au fost sirienii. Ei
veniseră la Ierusalim pentru pelerinajul Rusaliilor evreieşti. În acea vreme nu
erau botezaţi decât evreii, poporul lui Dumnezeu. Pentru locuitorii
Ierusalimului era mai periculos să se convertească, decât pentru pelerini. Se
estimează că 3000 dintre ei, veniţi din Alep, Damasc, Homs, Sidon, Tir şi Liban
precum şi din alte oraşe ale Orientulului Apropiat, au fost atunci botezaţi.
Primul care, mai târziu, a botezat neevrei, a fost Sfântul Pavel. El însuşi a
fost convertit, botezat şi hirotonit preot de către Biserica Siriei.
Cum să le reproşăm oamenilor că vor să
părăsească o ţară în război?
Adevărat: creştinii păreau să-și
fi pierdut speranţa. Tinerii noştri plecau, căci erau preocupaţi pentru
viitorul lor şi nu vroiau să se înroleze. De multe ori erau părinţii cei care-i
incitau să fugă. Au fost deja atât de mulţi morţi. Anumitor ţări le reproşez
favorizarea emigraţiei în masă a sirienilor. Nu cred în posibilitatea unei
asemenea mişcări de populaţie către Europa fără complicitate. Mă întreb de
asemenea şi în legătură cu acea fotografie a acelui copil găsit mort pe o plajă
a Turciei. A fost restituit de maree, ca şi cum ar fi fost abia îmbrăcat şi
depus acolo doar pentru fotografie.
Cine ar avea
interese să încurajeze exodul sirienilor?
Odată cu numărul de refugiaţi
care sosesc în Europa justificarea soluţiilor radicale devine mai uşoară. Unii
se întreabă care ar putea fi urmarea. O nouă intervenţie militară în Siria...
Păreţi supărat
în special pe Turcia?
Cândva Alepul făcea parte din
imperiul otoman, iar sultanul îl considera bunul său cel mai de preţ. Fără
acest oraş, Siria ar fi amputată de plămânul său economic. Înainte de război
erau mai mult de 1400 de fabrici, care dădeau de lucru la mai mult de un milion
de muncitori. Totul a fost distrus de grupările de mercenari ale ţărilor
străine. De Paşti, un cartier creştin şi armean a fost bombardat de rebeli. Au
fost cam patruzeci de morţi. N-a fost un eveniment întămplător: Papa tocmai
reafirmase genocidul comis de turci împotriva armenilor. Mulţi armeni au fugit
din Alep, deoarece se temeau că vor avea aceeaşi soartă ca şi predecesorii lor.
Acum sunt ruşii
cei care bombardează Siria.
Aceste lovituri au redat
creştinilor speranţa. Iată realitatea. Am vorbit cu numeroşi colegi, dar şi cu
laici. Din acel moment toţi au văzut o licărire de speranţă, privitoare la
adunarea, în sfârşit, a părţilor în jurul unei mese rotunde, cu scopul de a
pune capăt acestui război nebun şi inuman. Începusem, înainte de conflict, să
construim circa 70 de apartamente în Alep pentru tinerele familii creştine. Construcţiile
au fost întrerupte din cauza luptelor şi unele familii au ţinut la recuperarea
banilor lor, chiar dacă lira siriană s-a prăbuşit. Imediat după debutul
loviturilor ruseşti, o familie ne-a rugat stăruitor să o reprimim în proiect.
Credeau din nou în posibilitatea unei evoluții pozitive.
Dar după
începerea bombardamentelor ruseşti, Statul islamic s-a apropiat de Alep. Nu vă
temeţi de o ocupare a oraşului?
Asta nu înseamnă nimic (apropierea
Statului islamic de Alep – N. tr.) Fiind vizată Raqqa, fieful Statului Islamic,
e logic ca jihadiştii să se fi repliat în jurul Alepului, unde au fost mereu
prezenţi. Armatele siriene par a-şi fi reîntărit poziţiile în oraş.
Pe teren, cei
care combat Statul islamic sunt mai ales rebelii anti-Assad.
Se poate, dar înainte de asta
i-au invitat în Siria. Când s-a văzut că, în realitate, Statul Islamic vroia
să-i domine şi să-şi creeze propriul califat, atunci au început să-i combată.
Nu există rebeli
sirieni care să aibă trecere în ochii Dumneavostră?
Mai sunt rebeli moderaţi, dar
prea puţini. Marea majoritatea au fugit din ţară sau s-au reconciliat cu alte facţiuni.
Majoritatea sirienilor musulmani sunt moderaţi. Însă vocea lor este sugrumată
de strigătele celor mai întărâtaţi şi mai fanatici. Este o altă formă de
dictatură.
Poate viitorul
Siriei să depindă de menţinerea la putere a lui Bashar al-Assad?
Nu în mod necesar, însă problema
este că 80% dintre opozanţii săi sunt fundamentalişti. Noi cerem un regim
democratic, pluralist şi non-confesional, gardian al libertăţii religioase
pentru numeroasele denominaţiuni ale Siriei. Dacă jihadiştii şi celălalte
grupări ar fi gata să garanteze că credincioşii noştri nu vor fi înghiţiţi,
executaţi sau obligaţi să se lepede de credinţa lor pentru a-şi găsi un servici
sau o locuinţă, nu am vedea niciun inconvenient în exercitarea puterii de către
ei. Însă nu este cazul. Nu vedem deci, pe moment, alternativă la regimul Bashar
al-Assad.
Chiar nu vedeţi
cu adevărat pe nimeni, în stare, măcar să-l înlocuiască, de vreme ce mâinile
sale sunt pătate de atâta sânge?
Ştiţi, este un om cult şi
deschis. În plus, s-a căsătorit cu o femeie născută şi educată în Marea
Britanie. Acest fapt arată o simpatie faţă de educaţia pentru democraţie şi
valorile pe care ea le-a primit. Nu este chiar profilul unui fanatic. Bashar al-Assad
nu este chiar atât de rău precum ziceţi voi în Occident, unde viziunea asupra
situaţiei este contaminată de banii vărsaţi de anumite ţări. Au interese în
slăbirea Siriei, însă, contrar tuturor aşteptărilor, ea rezistă încă. Bashar al-Assad
a vărsat mai mult sânge decât alţii? Sincer, nu ştiu. La începutul conflictului
a dat mai degrabă dovadă de reţinere. Nu este cel mai rău preşedinte al
regiunii şi este încă iubit în Siria. Fără îndoială: nu şi-ar dori altceva
decât să iasă din capcană. Odată războiul terminat, nu aş fi surprins dacă nu
s-ar prezenta din nou la noile alegeri. În orice caz, facţiunea loialistă
trebuie inclusă în mod necesar în viitorul acord de pace.
Îi plasaţi pe
toţi creştinii din Siria în facţiunea preşedintelui?
Nu. Nu sunt în mod necesar
loialişti, însă ei sunt de părere că până în prezent nu au fost maltrataţi de
acest regim. Vrem, în primul rând, terminarea războiului şi a cortegiului de
atrocităţi, reconcilierea şi concordia între toţi sirienii.
Simon Petite
(Traducere de Melinda F.)
